ADOPȚIA – CULTURA DRAGOSTEI ȘI A RESPONSABILITĂȚII FAȚĂ DE COPII

Pe 8 ianuarie, atunci când în Rusia se sărbătorea Crăciunul pe stil vechi, Mila Scelokova, o fetiță de 9 ani dintr-un orfelinat i-a scris o scrisoare Patriarhului Chiril în care i-a adresat următoarele cuvinte :

„Degrabă vine Crăciunul și întotdeauna sunt aduse daruri, însă eu nu vreau un dar, ci aș vrea să vă cer ceva: Rugați-vă, vă rog frumos, să am și eu o mamă, numai să fie bună și să mă ia acasă. Doar sunteți Patriarh și Dumnezeu ascultă rugăciunile Dumneavoastră.”

În România sunt mulți copii care trăiesc în orfelinate sau pe străzi, fără hrană și fără un adăpost. Gestul impresionant al fetiței din Rusia confirmă, încă odată, că acestor copii le lipsește cel mai mult dragostea unei familii. E ușor să criticăm societatea sau conducerea țării pentru că nu face nimic în acest sens, sau să ne rugăm să se schimbe ceva, fără să facem vreun demers practic, dar cred că schimbarea începe cu noi înșine, prin dezvoltarea unei responsabilități față de ei. Cu alte cuvinte, dacă îi vom iubi și dacă ne va durea durerea lor, vom găsi ce să facem pentru a-i ajuta.

Adopția este una dintre soluțiile care îi poate face fericiți, atât pe copii cât și pe părinți. Astfel, o mamă, un tată, un cuplu, o familie care consideră că nu pot crește un copil, indiferent de motive, vor ști că există posibilitatea ca fiul sau fiica lor să aibă o viață fericită într-o familie care îi așteaptă. Brittany și Michael au ales ei înșiși viitoarea familie a Avei Elizabeth, pe care au considerat că nu o pot crește pentru că nu aveau bani. Despre acest moment, Brittany povestește :

„Am mers împreună cu Michael la Newlife, o agenție care oferă posibilitatea adopției deschise între părinții naturali și cei adoptivi. Am cunoscut-o pe Caitlyn, o asistentă socială care ne-a ajutat să alegem între a da copilul spre adopție sau a-l păstra.  Ne-a îndemnat să scriem pe o hârtie atât avantajele, cât și dezavantajele ambelor variante.

Ne-am dat seama că nu eram pregătiți să devenim părinți, nu avem nici timpul și nici banii necesari. Nu am fi putut să-i oferim fiicei noastre viața pe care o merită și de aceea am ales să o dăm spre adopție. Ne-am dorit o familie care nu poate avea un copil din motive biologice deoarece doream să împărtășim acea legătură specială prin care primul meu copil era și primul lor copil.

Familia adoptivă s-a simțit binecuvântată că i-am ales. Puteam vedea în ochii lor dorința de a avea un copil. Așteptau de trei ani șansa aceasta, iar eu am știut că ei sunt cei care aș fi dorit să-mi crească copilul.

Prin adopție mi-am dat seama că un copil îți schimbă viața în bine. Da, ești judecat, unii poate că nu te susțin și este cel mai greu lucru pe care îl poți face, dar sentimentul că oferi cuiva ceva ce nu poate avea este neprețuit”.

Sunt diferite motive pentru care unii oameni nu pot adopta un copil, însă au la dispoziție alte moduri de a ajuta. De exemplu, am o cunoștință care este căsătorită, are doi copii, dar merge adeseori la un centru de plasament și, în weekend, de sărbători sau când poate, aduce doi copii acasă, pentru ca și aceștia să simtă dragostea și atmosfera unei familii.

Desigur, există situații care demonstrează că adopția nu este încă înțeleasă ca o poveste de succes, deoarece legile îngreunează procedura, părinții le spun foarte târziu sau nu le spun copiilor că sunt adoptați, iar aceștia află de la cunoscuți sau de la prieteni care fac glume pe seama lor, însă aceste probleme se pot rezolva treptat printr-o cultură a adopției.

O cultură a adopţiei înseamnă o cultură a responsabilităţii şi a dragostei faţă de copii. Dacă în societate se răspândeşte o cultură a adopţiei, sunt şanse mari ca centrele de plasament să îndeplinească doar o funcţie temporară, aceea de a direcționa copiii spre familii.